În Norcia, oraş aflat la doar 16 kilometri de epicentrul cutremurului de săptămâna trecută, oamenii au scăpat doar cu o sperietură. Cele mai multe case au fost consolidate încă din 1979, atunci când a avut loc un alt seism puternic. Asta a fost salvarea lor pentru că localităţile învecinate, Amatrice şi Accumoli, au fost aproape distruse.

Embed:

 

Localnicii din Norcia au decis să-şi consolideze casele după ce orăşelul a fost lovit de un cutremur de 5.9, în 1979. Acum, la 37 de ani de la acel moment, spun că a fost cea mai bună decizie pe care au luat-o.

„Am remodelat casa după cutremurul din 1979, am întărit casa după un proiect anti-seismic. Din fericire, nu am avut victime, aşa cum s-a întâmplat la Amatrice şi Accumoli.”

Costurile de consolidare la acea dată au fost cuprinse între 150 şi 330 de dolari pe metrul pătrat, iar o parte din bani au venit de la autorităţi.

„Evident, a fost foarte scump să consolidăm casele, aşa că era de aşteptat ca autorităţile să ne ofere subsidii. Autorităţile au acoperit între 40% şi 50% din cheltuieli, locuitorii s-au ocupat de restul.”

„Familiile care au suferit cele mai multe pagube sunt cele care nu au considerat necesar să-şi consolideze casele. Dacă acest proiect nu ar fi fost implementat la Norcia, atunci probabil că am fi fost în aceeaşi situaţie ca Amatrice acum.”

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!